SCANDAL. Bombă în educație. Redeschiderea școlilor, blocată. De necrezut cine se opune vehement!

SCANDAL. Bombă în educație. Redeschiderea școlilor, blocată. De necrezut cine se opune vehement!
Publicat: 25/04/2020, 13:48

Tot mai multe asociații de elevi se declară împotriva reluării cursurilor în școli înainte să treacă pandemia de Covid-19. În schimb, „sindicatele” elevilor pledează pentru necesitatea realizării unui plan de reglementare a şcolii online.

Asociațiile de elevi din România atrag atenţia asupra „pericolului” pe care îl presupune reluarea cursurilor după finalizarea stării de urgenţă. Într-un comunicat de presă, reprezentanţii școlarilor spun că este riscant să se redeschidă unitățile de învățământ fără a se garanta siguranţa copiilor.

În ultimele zile, în spaţiul public au existat mai multe dezbateri cu privire la posibilitatea redeschiderii unităţilor de învăţământ preuniversitar din întreaga ţară după încetarea stării de urgenţă. Inclusiv ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat în nenumărate rânduri că sănătatea elevilor este prioritatea instituţiei pe care o conduce, dar refuză sistematic încă de la începutul crizei să întreprindă acţiuni care să facă posibilă educaţia în mediul online, astfel încât atât siguranţa, cât şi educaţia copiilor să fie asigurate”, se arată în comunicatul transmis de asociaţiile elevilor din Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Vâlcea.

Condiție: Reducerea efectivului unei clase

Elevii spun că nu se pot relua cursurile din cauza lipsei spaţiului necesar în şcoli/ licee, dar şi lipsa condiţiilor de igienă. Tocmai de aceea, înainte de redeschiderea școlilor, asociațiile de elevi cer asigurarea tuturor condiţiilor de igienă în sălile de curs (măşti de protecţie, mănuşi şi dezinfectanţi), dar şi în întreaga incintă a unităţilor, precum şi menţinerea unei distanţe între elevi.

Această condiție presupune reducerea efectivului unei clase, „mai exact împărţirea unei clase pe grupe şi întocmirea unui nou orar”.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să clarifice următoarele aspecte privind desfăşurarea orelor de curs în mediul online, printre care se numără: achiziţionarea de dispozitive conectate la internet şi durata maximă pe care elevii o vor petrece în faţa calculatoarelor”, se mai arată în comunicat.

Totodată, „sindicaliștii” la pubertate mai cer ca „Monica Anisie împreună cu cei de la Ministerul Educaţiei să se concentreze pe două lucruri. Să se asigure că toţi elevii au acces la şcoala online acum, nu prin amânarea rezolvării problemei şi speranţa că fiecare localitate în parte va găsi resurse din sponsorizări sau donaţii”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Descoperire arheologică șocantă: 76 de copii sacrificați, cu pieptul desfăcut și craniul modificat. Scopul „ofrandei”...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
A murit în fața spitalului din Slatina, după ce a fost trimisă acasă. O femeie...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Dan Diaconescu aruncă bomba despre Traian Băsescu: Este diavolul pe Pământ (VIDEO)
Cum arată casa în care locuiesc prințul Harry și Meghan Markle. Imagini uimitoare
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
VIDEO Shah Rukh Khan a electrizat scena din Dubai. Promisiunea pe care superstarul de la...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Fosila unei păsări de pradă uriașe oferă noi informații despre fauna din America de Sud...